Interpreta Tania Cergă susține că cea mai importantă persoană din viața ei este fiica sa, Izel. Artista a dezvăluit într-un interviu de ce i-a pus acest nume și ce semnificație are.
Deși încă nu vrea să-și arate fetița, Tania Cergă vorbește mereu despre ea. „Am o fetiță frumoasă cu un nume deosebit. Izel – provine de la azteci și are o semnificație frumoasă – înseamnă „femeia curcubeu”. Acum e la o vârstă minunată, când începe să cunoască lumea, să vorbească și prin cuvintele noastre. Sentimentul de mamă este magnific, mai ales când începi să vezi că omul acesta mic are deja o viziune, începe să lege fraze, cu care să ceară ceva sau pur și simplu să te facă conștient să zâmbești. Cea mai mare așteptare a mea de la ea este să fie fericită. Vreau să fie un om frumos”, a declarat artista.